Human to Human Marketing: O nouă direcție în marketing

Home » Blog » Noutati » Human to Human Marketing: O nouă direcție în marketing

Human to Human Marketing

Cu toții am învățat că, atunci când vine vorba de marketing, avem de a face cu B2B sau B2C, fără îndoială. Așa spun manualele, așa spun profesorii, așa ne spuneau și marketerii veterani. Și nu este nimic greșit în asta, doar că se omite un aspect foarte important: în spatele unui brand se află oameni care vorbesc cu alți oameni.

Clasificarea clasică de B2B și B2C a condus adesea la o comunicare destul de anevoioasă între o companie și publicul ei și asta doar din cauză că marketerii au uitat că se adresează de fapt altor oameni, nu unor roboți și nu unor afaceri.

Ce înseamnă Human to Human Marketing?

În ultimii ani, marketerii au observat că publicurile devin mai reticente în comunicarea cu brandurile: nu vor să citească despre produse, nu vor să li se vândă servicii sau produse la tot pasul, nu vor să fie invadați de reclame. Și ce au descoperit atunci? Că oamenii reacționează la povești. Că oamenii vor conținut de calitate, din care să învețe ceva, dar și că, oamenii vor să vorbească cu un brand la fel cum vorbesc cu alți oameni.

Human to human marketing a apărut tocmai din această nevoie de interacționare umană pe care publicurile o au față de branduri, dar și brandurile față de publicuri. În 2013, agenția de publicitate Hill Holiday alături de Lippincott- o agenție de branding- au lansat raportul ”Welcome to the Human Era”  în care subliniau necesitatea ca brandurile să se axeze pe comunicarea umană. Dar ce înseamnă să fii un brand din Human Era? Conform aceluiași raport, răspunsul este următorul:

” A fi un brand din Human Era înseamnă mai mult decât pur și simplu să spui că ești un brand uman. Necesită o poveste autentică, livrată constant printr-o experiență inspirațională. Necesită multă muncă.”

Cum arată un brand umanizat?

    • Este personal. Integrarea marketingului personalizat reprezintă o metodă prin care transmiți un mesaj clar: ”sunt aici, te ascult, știu ce îți dorești, știu ce îți place.”
    • Este deschis la conversație. După cum spuneam, oamenii vorbesc cu oameni- iar pe social media, este extrem de important ca un brand să fie deschis la discuții și să interacționeze cu publicul.
    • Este empatic. Nimic nu e mai plăcut pentru un public decât să vadă că un brand îi înțelege problemele și nevoie. Un bun exemplu aici îl reprezintă campania LG- Mom Confessions.

    • Te inspiră. Oamenii caută să fie inspirați- gândește-te la campania celor de la Dove, Real Beauty care a inspirat și înduioșat milioane de oameni.

  • Greșește. La fel ca și oamenii, brandurile au voie să greșească din când în când. Poate un tweet cu un hashtag nepotrivit, poate un status de pe Facebook- important este ca brandul să își recunoască greșelile și să și le asume.
  • Are o poveste. Storytelling-ul este poate unul dintre cele mai utilizate cuvinte din ultimii ani, însă câte branduri chiar au o poveste? Oamenii vor povești iar brandurile umanizate le oferă.

Cum comunică un brand umanizat?

  1. Vorbește clar. Mai puțin jargon, mai multă emoție. Nu vorbește în termeni de marketing.
  2. Este de ajutor. Menține focusul asupra publicului și aduc added value în viața lor.
  3. Este concis. Fiecare idee contează dar surplusul de cuvinte trebuie înlăturat.
  4. Este consecvent. Aceeași voce, același ton pe toate canelele de comunicare.

Așadar, human to human marketing este prezentul și viitorul marketingului. Ține minte că oamenii vor să audă povești dar mai ales că oamenii vorbesc cu alți oameni, nu cu branduri.

in Noutati by Catalin Ionascu Leave a comment

Leave a Comment