Blog

Te invităm să citești articolele noastre despre știri, noutăți, informații din marketing online, evenimente importante pentru noi și impresiile de la conferințele la care participăm.

Share and enjoy!Share on Facebook0Email this to someoneShare on LinkedIn0Share on Google+0Tweet about this on Twitter

Suntem prezenti la Iasi Business Days 2016!

Update 06.07: În ciuda obstacolelor întâlnite în drumul spre Iași, Laurențiu a reușit să ajungă la timp pentru cea de-a doua prezentare, respectiv mini training-ul  „Secretele unei campanii Google AdWords de succes”. În cadrul acestui mini training, au participat 30 de persoane care au plecat cu informații valoroase în urma participării la prezentare. Evenimentul a fost de proporții mari, reușind să reunească aproximativ 1.000 de participanți.

Despre eveniment

Anul acesta, evenimentul se va axa pe trei categorii principale, în funcție de zonele de interes ale publicului, respectiv: dezvoltare personală, dezvoltare profesională și dezvoltarea afacerii. De asemenea, tot în cadrul Iași Business Days, va avea loc o expoziție de inovație și tehnologie.

Programul evenimentului este constituit din mai multe serii de conferințe, dezbateri, masterclass-uri, mini training-uri, sesiuni speciale și workshop-uri pe teme de interes selectate în funcție de tipul publicului.

Evenimentul va reuni peste 1.000 de antreprenori și manageri, atât din țară, cât și din afara granițelor și va avea 100 de speakeri care vor susține cele 40 de manifestări care vor avea loc.

Suntem bucuroși și entuziasmați să anunțăm că unul dintre speakeri este chiar colegul nostru, Laurențiu Mihai. În prima zi a evenimentului, acesta va susține o prezentare  în cadrul workshop-ului „Promovare în mediul online și social media”, alături de Bianca Dăncilă, Valentin Nagacevschi, Călin Biriș, Raluca Radu și Marian Hurducaș. Subiectul prezentării sale este reprezentat de greșelile cele mai întâlnite în promovarea prin campanii Google AdWords.

Minitraininguri ISBD2016 (12)

Tot în decursul zilei de 29, va ține și un  mini training despre  „Secretele unei campanii de Google AdWords de succes”, unde va prezenta câteva statistici despre Google AdWords, va defini și explica conceptul unei campanii de succes, va spune care sunt indicatorii de performance marketing ce trebuie contorizați, va explica cum pot fi economisiți bani în dezvoltarea campaniilor și va expune cele mai bune practici care trebuie implementate pentru obținerea unor campanii performante.

Considerăm că prin participarea la eveniment contribuim la atingerea scopului acestuia, respectiv crearea unei culturi „sănătoase” antreprenoriale la nivel național.

Ne vedem la eveniment!

Share and enjoy!Share on Facebook24Email this to someoneShare on LinkedIn0Share on Google+0Tweet about this on Twitter