Blog

Te invităm să citești articolele noastre despre știri, noutăți, informații din marketing online, evenimente importante pentru noi și impresiile de la conferințele la care participăm.

GPeC Summit 2016: Insight-uri de la cel mai important eveniment de e-Commerce

În prima zi, a avut loc conferința, care a debutat cu prezentarea generală a situației e-commerce-ului din România. Astfel, am aflat din partea panel-ului format din: Adrian Urdă (VP Altex România), Antonio Eram (CEO & Founder Netopia mobilPay), Elisabeta Moraru (Industry Manager Google), Marius Costin (CEO PayU România) și Tudor Manea (General Manager eMAG), informații importante despre aspecte precum depășirea obstacolelor ce apar la nivelul resursei umane din această industrie, sau despre necesitatea de a identifica corect competitorii din online ai marilor retaileri, având în vedere faptul că mediul online nu este la fel de dezvoltat față de cel offline, astfel că site-uri ca Amazon sau Alibaba  nu pot reprezenta încă o amenințare foarte mare.

Pe toată durata primei zile s-a desfășurat E-commerce Expo, în cadrul căreia magazinele online și furnizorii de servicii e-commerce au avut ocazia să stabilească parteneriate.
În continuare, Brian Dean, fondator Backlinko a susținut o prezentare interactivă pe tema modului în care site-urile pot ajunge în topul căutărilor Google. Acesta a fost urmat de Marie Polli, senior strategist în cadrul ConversionXL, care a prezentat diferite tehnici de testare ale site-urilor, un sfat util prezentat fiind utilizarea feedback-ului venit de la utilizatori.
GPeC 3

David Darmanin, fondator Hotjar a vorbit despre 4 aspecte esențiale în creșterea unui business în online: conversii, monetizare, re-vânzare și word of the mouth. Cea mai amuzantă, dar în același timp utilă prezentare a fost susținută de Karl Gilis, co-fondator AG Consult, care a evidențiat elementele comune ale website-urilor cu cele ale unei prime întâlniri.

În cea de-a doua zi au avut loc o serie de workshop-uri în paralel, iar noi am participat lacel susținut de Karl Gilis pe tema creării testelor A/B bazate pe studiul utilizatorilor și la Chris Hague, marketing manager Zoomsphere. Acesta ne-a arătat cum putem folosi strategiile și instrumentele din Social Media pentru a spori o afacere din e-commerce.

În cea de-a treia zi au fost, de asemenea, organizate o serie de workshop-uri, pe teme precum: rata de retenție; instrumente utile gestionării afacerii; brand-uri, diferențierea acestora și avantajul competitiv; utilizarea tehnicilor moderne de marketing în dezvoltarea afacerii.

În cifre, GPeC Summit a însemnat:

  • Peste 800 de participanți
  • Peste 20 de furnizori de servicii și soluții e-commerce
  • Networking timp de 3 zile cu participanți și speakeri de top
  • Al 11-lea an de GPeC ce reunește elita comunității e-commerce din România și de pe plan internațional

Dorim ca, pe această cale, să le mulțumim organizatorilor pentru ocazia de a participa la cel mai important eveniment de E-Commerce din România! Cu siguranță nu vom rata și viitoarele evenimente. Pentru a fi la curent cu ce urmează, vizitează calendarul evenimentelor GPeC 2016!

Share this: